Marian Vanghelie, în doliu. Elena Vanghelie, mama sa, a murit

Marian Vanghelie este în doliu, după ce mama sa a murit. Tragedia s-a petrecut zilele trecute, însă abia acum s-a aflat de acest lucru. Cauza morții nu este deocamdată cunoscută, scrie wowbiz.ro. În urmă cu ceva timp, femeia mărturisea că nu mai are o relație strânsă cu fiul ei, fost primar în Sectorul 5.

Loading...

Ce spunea mama lui Marian Vanghelie despre fiul ei

„Nu l-am mai văzut de mai bine de un an pe Marian, iar aici nu a mai venit de când era copil. Obişnuia să mă mai sune câteodată, dar nu l-am judecat, ştiu că este şi el ocupat. Eu nu pot pleca din casă, pentru că trebuie să am grijă de soţul meu (n.r. – tatăl vitreg al primarului), care nu se mai poate deplasa. Am un sprijin în Paul, fratele mai mic al lui Marian, el îmi mai aduce apă şi mâncare”, spunea mama Elena Vanghelie în urmă cu ceva timp, potrivit Spynews.

Vanghelie a dispărut din prim-planul vieții politice după ce a fost condamnat la închisoare. În urmă cu câteva zile, însă, acesta a avut o intervenție la B1 TV, unde a vorbit despre cazul Caracal, lansând o ipoteză șocantă, și anume că sunt peste 100 de victime făcute de criminalul Gheorghe Dincă.„Să știți că acolo, în casă, sunt peste 100 de oameni morți. Să se sape bine în casă, sub betoane, și să se caute. Veți afla în perioada următoare cum și câți copii au fost trimiși la prostituție în străinătate.”, a declarat politicianul.

Marian Vanghelie a candidat la europarlamentare, dar fără succes. Sursa foto: HEPTA.RO

Ce spunea Marian Vanghelie despre cazul Caracal

„Este o implicare atât de mare. Cu cât se încearcă mușamalizarea acestui caz cu atât se vor afla mai multe aspecte. Lucrurile ar trebui să se desfășoare sub o altă formă. A fost declanșată această problemă într-un mod special pentru a pune mâna pe putere în această țară. O să vedeți ce o să apară în perioada următoare. Peste clanurile interlope avem niște Clanuri care au condus țara asta.”,  a mai spus Marian Vanghelie la BI TV.

Moderatoarea emisiunii Sorina Matei l-a mai întrebat pe Marian Vanghelie de unde are aceste informații, iar fostul primar a spus că vor ieși data exacte din tot ceea ce a spus. „Îmi miroase faptul că declanșarea acestei probleme este o altă fază de genul cum s-a întâmplat cu moartea copiilor de la discotecă. Dacă înțelegeți ce vreau să spun. Oamenii aceștia sunt dispuși să facă orice, să omoare copii pentru a pune mâna pe putere în țara asta. Și nu mă refer la clasa politică, ci mă refer la cei care au încercat să conducă clasa politică și au nenorocit-o”. a mai declarat Marian Vanghelie.

Loading...