Tot ce trebuie să ştii despre programul “Noua casă”. De ce spun specialiştii că este nociv, de fapt

Programul „Noua Casa” este un subiect nociv, pentru că prețurile imobiliare vor crește artificial, ceea ce înseamnă un avantaj pentru dezvoltatori, intermediari și pentru stat.

Pe de altă parte, acest program care va înlocui programul „Prima Casă” reprezintă un dezavantaj pentru consumatori.

Tot ce trebuie să ştii despre programul “Noua casă”. De ce spun specialiştii că este nociv, de fapt

Conform președintelui Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, Iancu Guda, programul „Noua Casa” care înlocuiește programul „Prima Casă”, este unul nociv pentru cetățeni. Acesta susține că acest program deformează piața prin susținerea artificială a cererii și a prețului.

Iniţiativa programului «Noua Casă» (creditul maxim creşte de la 70.000 de euro la 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80%) este foarte nocivă pentru consumatori. Distorsionează piaţa prin susţinerea artificială a cererii şi, implicit, a preţului. În Croaţia, o măsură similară a dus la creşterea preţului cu 20% în maxim 1 an”, avertizează Iancu Guda.

Iancu Guda mai spune că în lipsa acestui program, cererea sovabilă va rămâne jos, iar oferta va continua să crească, având în vedere că autorizațiile și proiectele în curs de execuție au crescut mult în ultimii ani.

Totodată, aceste credite scumpe au risc mare de default în următorii 10 ani, deoarece garanțiile oferite prin programul „Prima Casă”, costă 40 milioane de lei, mai exact, aproate jumătate din soldul tuturor creditelor ipotecare și 4% din PIB, iar riscul asupra deficitului bugetar ar putea fi unul sistemic.

Ce se întâmplă cu programul Noua Casă

Programul Noua Casă a devenit operațional din 15 august. Fondul Național de garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a informat că prin programul „Noua Casă” se vor acorda două categorii de credite pentru locuințe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15%.

De asemenea, se acordă o garanție de la stat de 60% și de 7.000 de euro, cu un avans de 5% și o garanție de stat de 50%. Mai mult, avansul de 15% și garanția în nume și cont de stat de 60% se aplică locuințelor noi ce depășesc pragul de 70.000 de euro până la 140.000 euro inclusiv.