Vă vine să credeţi sasu nu băncile au şters deja datoriile unor perosane care aveau datorii la ele.

Conform documentului, un consumator din Bucureşti a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB, scrie capital.ro.

În acest caz, banca a acceptat ştergerea întregii datorii pe care consumatorul o mai avea de achitat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi într-un alt caz social, din Oradea, pentru care aceeaşi bancă a şters suma de 51.930 franci elveţieni.

Ambele cazuri depăşesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmaţiei.

Consumatorul din Oradea susţine că a contractat în anul 2007 un credit imobiliar în franci elveţieni. Din cauza crizei imobiliare şi a creşterii cursului francului elveţian, ratele au ajuns chiar să se dubleze, în timp.

Cazurile sociale, mai uşor de rezolvat în litigii

„Până în toamna anului 2018 am reuşit cu unele întârzieri să plătim ratele, însă din primăvara lui 2019, de când ne confruntăm cu o gravă problemă de sănătate a soţiei, perioada de întârziere s-a tot mărit. Înainte ca situaţia să devină critică am apelat la CSALB, în speranţa obţinerii, prin conciliere, a unei conversii şi a reechilibrării creditului.