Florin Călinescu este unul dintre cei mai sinceri jurați de la Românii au talent. De data aceasta, victimă i-a căzut Irina Rimes.

În ediția de luni a emisiunii difuzate de Pro TV, Florin Călinescu, în momentul în care o concurentă a ales să interpreteze o melodie de-ale artistei, i-a spus că piesa este proastă și că a dezavantajat-o. Pe de altă parte, Andra i-a luat apărarea Irinei Rimes.

În ediția de luni a emisiunii Românii au talent, Eliza Budu a interpretat melodia „Nu știi tu să fii bărbat’ a Irinei Rimes. Din nefericire pentru concurentă, trei dintre jurați, mai exact Andra, Smiley și Alexandra Dinu, au apăsat pe butonul roșu.

Florin Călinescu a spus că nu a putut să îi ofere concurentei și cel de-al patrulea X pentru că ar nedreptățit-o, spunând că, de fapt, piesa aleasă este „foarte proastă’.

Știi, te trezești câteodată într-o piață sau cumpărând ceva, sau vorbind cu cineva și nu știi ce cauți acolo. Așa și eu în momentul ăsta, jur. Scumpa mea, piesa e foarte proastă și de asta cred că ești dezavantajată. Nu știu cine o cântă și de ce’, a spus Florin Călinescu, după interpretarea d epe scena Românii au talent a Elizei.

Andra a intervenit imediat și i-a luat apărarea Irinei Rimes.

Andra: Irina Rimes cântă piesa!

Florin Călinescu: Și ea crede că e o piesă mișto? Hai, lăsați-mă în pace! Deci ai ales greșit!

În continuare, Andra a spus că piesa este foarte frumoasă și că ceea ce a lăsat de dorit a fost interpretarea concurentei.

Ai stricat piesa! Piesa e foarte frumoasă, nu am cum să spun acest lucru!‘, i-a spus Andra concurentei.

Mă interesează cine te disperă și pe tine și pe Irina Rimes. Acum, tu vorbești mai bine românește decât Irina Rimes, asta e clar pentru mine!‘, a încheiat Florin Călinescu, potrivit cancan.ro.