Tradiții și obiceiuri de Florii. De ce este bine să pui salcie la intrarea în casă

Salcie în casă de Florii

De Florii, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim. Tot atunci sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori și oamenii merg la biserică în număr mare. Cu ocazia acestei zile importante, românii țin cont de mai multe tradiții, pentru a se asigura că le va merge bine, vor fi feriți de rele și ghinionul va sta departe de ei.

În ziua de Florii, oamenii duc la biserica ramuri de salcie, acesta fiind unul dintre cele mai importante obiceiuri ale acestei sărbători. Crenguțele sunt sfințite de către preoți, după care sunt luate de credincioși pentru a le duce acasă. Acestea se așază la streașina casei, la poartă sau la ușa de la intrare pentru a feri casa de spiritele rele și pentru a aduce bunăstare în acel cămin.

Salcia se mai pune și la icoane și se spune despre ea că ajută la tămăduirea bolilor, chiar la infertilitat sau alungă ghinionul și se păstrează până la sărbătoarea următoare. Ramurile de salcie se ard puțin când tună, fulgeră sau este furtună, pentru a proteja casa.

Salcia se pune și în mâncarea animalelor din ogradă, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face pui sănătoși.

Fetele nemăritate obișnuiesc să așeze salcia sub pernă de Florii, crezând că așa vor deveni mai frumoase și vor avea succes mai mare în a-și găsi jumătatea potrivită.

Tradiții de Florii

De Florii se dă dezlegare la pește, motiv pentru care gospodinele pregătesc o mulțime de preparate pe baza acestui tip de carne. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri mari și cine mănâncă din astfel de preparate, se va vindeca de orice boală.

Dacă te împărtășești de Florii, îți poți pune o dorință și ea se va îndeplini mai repede decât în altă perioadă.

Dacă te speli pe cap de Florii, conform tradiției, vei albi înainte de vreme. Poți folosi numai apă sfințită sau descântată pentru a te spăla, dacă este neapărat necesar. Tot de Florii, fetele nemăritate își scot zestrea la aerisit.