Carnagiu pe o șosea din Turcia. Cel puțin 14 oameni și-au pierdut viața, iar alele 18 au fost rănite în urma unui accident rutier cumplit.

Un autobuz a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică, 8 august, în provincia vestică Balikesir.

Accident cumplit în Turcia. Un autobuz plin cu călători s-a răsturnat

Potrivit autorităților, cel puțin 14 oameni și-au pierdut viața, iar altele 18 au suferit diferite leziuni și traumatisme. Nu se cunosc cauzele producerii cumplitului eveniment rutier.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție, personal medical și pompieri.

Imaginile de la fața locului ilustrează impactul devastator. Nu se știe dacă este vorba despre un autobuz cu localnici sau cu turiști, dat fiind că suntem în plin sezon estival.

Autobuzul se îndrepta spre Izmir, pe coasta Mării Egee. Printre cei decedați se numără și cei doi șoferi ai autobuzului. În total erau 32 de pasageri. Răniții au fost transportați la un spital din provincie și sunt în stare stabilă, transmite Anadolu, preluată de EFE.

Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările. Potrivit institutului turc de statistică, în 2020, în Turcia au murit 4.866 de persoane, victime ale unor accidente rutiere.

Statistica accidentelor din România în primele șapte luni din anul 2021

Statistica arată rău și în România, unde de la începutul anului 2021, 923 de oameni au murit, iar alți 2.004 au fost răniți în accidente rutiere. Principalele cauze au fost viteza, traversarea neregulamentară și pietonii pe partea carosabilă.

În primele șapte luni din acest an, în România au avut loc 2.586 de accidente rutiere. Conform datelor extrase din bazele de date ale Direcției Rutiere și prezentate recent de Poliția Română situația din anii 2019 și 2020 a fost următoarea: 2019 – 4.421 de accidente soldate cu decesul a 894 de persoane şi rănirea gravă a altor 4.200/ 2020 – 3.637 de accidente soldate cu decesul a 812 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.344.

Cele mai multe amenzi de circulație aplicate în 2021, până la această dată au fost pentru pietoni, 39.670, urmate de viteză – 381.121, bicicliști – 18638, neacordarea priorității pietonilor – 9955 și neacordarea priorității vehiculelor – 9849.