Mai sunt doar două zile în care se poate cere ajutor de încălzire pentru București.

Vezi mai jos care sunt documentele și condițiile pentru a beneficia de bani de la Primărie în privința acestui aspect. Trebuie să vă grăbiți, termenul limită este vineri, 15 octombrie 2021.

Și în 2021 se poate obține un ajutor de încălzire de la autoritățile locale din București pentru persoanele care nu își permit să plătească dările întregi din cauza situației financiare precare. Acesta va fi acordat lunar, începând cu data de 1 noiembrie 2021. Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, persoanele eligibile trebuie să depună o cerere până vineri, 15 octombrie 2021.

Ajutor de încălzire pentru bucureșteni. Care sunt condițiile

Recent a fost publicată legea consumatorului vulnerabil. Aceasta urmează să fie aplicată de la data de 1 noiembrie 2021 la nivelul întregii țări. De asemenea, a fost finalizată și Hotărârea de Guvern 1.073/2021. Aceasta stabilește procedura și actele necesare pentru a obține ajutor de încălzire.

”Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure”, se arată în legea respectivă.

15 octombrie 2021, ultima zi în care se pot depune cereri pentru ajutor de încălzire în București, adică vineri

Persoanale care vor să beneficieze de ajutoare de încălzire trebuie să depună documentele necesare până vineri, 15 octombrie. Acestea trebuie depuse la primăriile de sector, alături de o cerere și de o declarație pe propria răspundere pe care o puteți descărca de mai jos.

Cererea și declarația pe proprie răspundere pot fi descărcate fix de aici.

De asemenea, cei care solicită acest ajutor trebuie să fie atenți la modul în care completează aceste cereri, În cererea de mai sus trebuie menționată corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute pentru a respecta prevederile Legii 226/2021.

Primarul fiecărui sector în parte este cel care trebuie să își dea acordul pentru fiecare ajutor de încălzire în parte. În anumite situații poate solicita informații altor insituții sau autorități. Mai mult, se pot face anchete sociale pentru a determina dacă cineva este eligibil sau nu să primească banii lunar.

Conform noilor prevederi, există mai multe tipuri de ajutor, în funcție de tipul de încălzire folosit. Astfel, avem ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat; ajutor pentru gaze naturale;
ajutor pentru energie electrică; ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Cine este eligibil pentru acest ajutor de la Primărie

Conform legii, pentru ajutorul de încălzire, care se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, pot beneficia următoarele persoane, în proporții variabile, în funcție de venituri:

  • în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  • în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
  • în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
  • în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

Veniturile trebuie să fie mult mai mici pentru a beneficia de un ajutor mai mare

  • în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
  • în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
  • în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
  • în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
  • în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

Cum se calculează de fapt factura de energie termică

Bucureştenii au de plătit de multe ori facturi mari pe timp de iarnă. Mai mult, nici nu se pot bucura de un confort sporit în privința căldurii din case pe timp de iarnă. Termoenergetica a explicat că facturile la energie termică sunt întocmite în baza valorilor înregistrate de “ansamblul de contorizare”. Adică acele aparate de măsură montate la baza blocurilor. Acestea înregistrează atât circuitul de încălzire, cât și pe cel de apă caldă.

Astfel, cantitatea de energie termică înregistrată de contoarele de energie termică montate în blocuri este direct proporţională cu volumul în m3 (metri cubi) de apă care tranzitează contorul şi cu diferenţa de temperatură între temperatura apei calde şi temperatura apei reci în cazul contoarelor montate pe circuitul de apă caldă. De asemenea, se ia în calcul și diferenţa de temperatură între tur secundar (temperatura care intră în calorifere) şi retur secundar (temperatura care iese din calorifere) în cazul contoarelor montate pe circuitul de încălzire.

Dacă temperatura de furnizare este mai scăzută, atât pentru încălzire cât şi pentru apă caldă de consum, se consumă o cantitate mai mică de energie termică. Acest lucru duce la cheltuieli mai reduse.