Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu anunță suspendarea medicilor care răspândesc informații false la televizor.
Informația vine în contextul în care, în România, rata de vaccinare este una extrem de scăzută.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Daniel Coriu susține că situația din România este una dramatică din cauza faptului că populația refuză să se vaccineze. Totodată, el precizează că țara noastră a ajuns să fie văzută ca un exemplu negativ la nivel internațional, iar spitalele sunt aproape pline.
Medicul susține că singurele măsuri care pot salva situația sunt închiderea totală a activităților, pe modelul lockdown și vaccinarea.
„Suntem într-o situaţie dramatică, un moment foarte-foarte greu pentru existenţa noastră. Cum am ajuns aici? Prin nevaccinare. Prin lipsa de încredere în mesajul nostru, al medicilor. Deja ţara noastră este un exemplu negativ la nivel internaţional prin comparaţie cu ţările unde rata de vaccinare este peste 80%. Avem spitalele pline, nu mai putem face faţă cazurilor noi.
Avem un număr foarte mare de decese evitabile. Resursa umană, corpul medical, este sub o presiune uriaşă. Suntem obosiţi, suntem copleşiţi. Tratăm pacienţi în corturi, în containere. Ce avem de făcut? În primul rând să oprim transmiterea infecţiei. Probabil, închiderea completă a activităţilor, pe modelul lockdown-ului care a fost anul trecut şi cu respectarea strictă a normelor sanitare. Şi bineînţeles, vaccinare, vaccinare, vaccinare”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu în cadrul emisiunii News Magazine la Antena 3.
Medicii care răspândesc informații false, suspendați
Acesta a vorbit și despre medicii care ies în spațiul public și prezintă teorii despre vaccinare care nu sunt validate științific, inducând populația în eroare. În acest context, medicul susține că este nevoie de o nouă prevede pentru ca cei care fac astfel de lucruri să poată fi sancționați.