O voluntară SMURD a salvat viața unui bărbat inconștient căzut pe stradă. A oprit o mașină de pe stradă și..

Echipa SMURD din Mureș are toate motivele să fie mândră, după ce o voluntară care este încă elevă în băncile școlii a salvat viața unui om căzut pe stradă.

Tânăra nu avea niciun echipament medical la dispoziție, dar a acționat rapid și a găsit soluții fără să stea pe gânduri. Când ambulanța a ajuns la locul incidentului, bărbatul își recăpătase deja cunoștința.

Atunci când nu este la școala postliceală “Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureș, Carmen, căci acesta este numele eroinei noastre de astăzi, salvează vieți. Multe dintre colegele sale și tinerele de aceeași vârstă nu ar face un asemenea gest, dar ea alege să își petreacă timpul liber în folosul comunității.  Face de 3 ani voluntariat la SMURD, unde alături de colegii săi îi ajută pe toți cei aflați în nevoie.

Într-una din zile, când se afla în stația de autobuz pentru a se întoarce acasă, tânăra a auzit niște țipete care au alarmat-o. Fără să stea prea mult pe gânduri, s-a îndreptat în direcția acestora și a văzut un bărbat inconștient întins pe pământ. Din spusele celor in jur, individul fusese implicat într-o altercație violentă și se lovise la cap. Drept rezultat, avea o rană deschisă și nu era conștient, ceea ce însemna că fiecare secundă care trecea îl aducea mai aproape de moarte.

Carmen și-a păstrat însă calmul și a acționat conform modului în care a fost instruită la SMURD. A preluat frâiele situației și a sunat la 112, apoi a decis să-i acorde bărbatului tot ajutorul de care era capabilă. Pulsul său era destul de slab, așa că nu era loc de greșeli sau ezitări.

„Am sunat imediat la 112, le-am spus că sunt voluntar la ISU și, până la sosirea echipajelor, voi face tot ce pot pentru a-l menține în viață.”, a declarat aceasta.

A oprit o mașină de pe stradă și a cerut ajutorul

Cu toate că știa foarte bine ce are de făcut, tânăra s-a lovit de un mare impediment: nu avea la dispoziție nicio trusă de ajutor medical. A acționat rapid și a găsit o soluție la care nimeni nu s-ar fi așteptat: a oprit o mașină din trafic și i-a solicitat șoferului să-i dea trusa pe care o avea. Femeia aflată la volan s-a conformat cerinței lui Carmen, iar datorită ei viața bărbatului avea să fie salvată.

„Deoarece nu aveam nimic la îndemână, am făcut semn unei mașini să oprească și i-am cerut doamnei care se afla la volan trusa de prim ajutor. Așa am reușit să îi opresc hemoragia bărbatului. Apoi, l-am poziționat astfel încât să nu sufere alte leziuni.”, a mai relatat Carmen.

Eforturile sale nu au rămas fără rezultat, căci bărbatul rănit și-a revenit și a putut să vorbească. Cu toate că nu știa ce s-a întâmplat și de ce a ajuns într-o stare atât de gravă, important era că acum respira normal și pulsul îi crescuse la un ritm normal.

– Vă rog să nu faceți mișcări bruște! În afară de zona capului, mai simțiți durere în altă parte a corpului?, l-a rugat salvatoarea sa.

La câteva minute a apărut și ambulanța, care l-au preluat pe pacient și i-au fost recunoscători lui Carmen pentru acțiunile sale. Se pare că echipajul o cunoștea deja pe tânără, deoarece au felicitat-o și i-au oferit dezinfectant pentru a se curăța de sânge.