Aceasta a declarat că plămânii cântărețului nu erau afectați din cauza COVID și consideră că vinovați sunt cei de la clinica din Reșița, acolo unde

„Nu știam de această clinică că a fost închisă. Nu am fost acolo. Tot ce știu este ce aud de la preasă. El a avut un dosar cu toatele actele, ce boli a avut. Trebuia să le fi văzut un medic, să se uite pe ele.

Nu ar fi avut voie să intre în acea cabina. Cardiac, după Covid, ar fi trebuit să nu îl lase să intre. Nu au făcut testare, au făcut o ședință. Acolo nu au oameni care să se ocupe, să își dea acordul cu privire la un posibil tratament”, a afirmat Maria Tărchilă la Realitatea Plus.

Totodată, Maria Tărchilă susține că autopsia a dezvăluit că plămânii lui Mîțu Stoian aveau o nuanță maro, ca urmare a tratamentului post-COVID cu oxigen hiperbaric.

„Nu erau afectați plămânii. După autopsie, plămânii lui erau maro, nu roz, așa cum sunt ai oricărei persoane, chiar și după ce moare. Înseamnă că i s-au ars acolo, în cabina respectivă, la clinică”, a mai spus sora lui Petrică Mîțu Stoian.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au deschis, luni, un dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian și fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Totodată, Ministerul Sănătății a precizat că oxigenoterapia hiperbară, tratamentul urmat de cântărețul Petrică Mîțu Stoian după vindecarea de infecția cu SARS-CoV2, nu este inclusă în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficienţa în COVID-19

Interpretul de muzică populară din Mehedinţi Petrică Mîţu Stoian a murit sâmbătă, 6 noiembrie, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, după ce a suferit un șoc septic. Medicii care l-au tratat la spital spun că acesta ar fi fost complet vaccinat anti-COVID, dar că a trecut prin boală și făcea o terapie de recuperare post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin.