Reteta de branzoiace luata de la soacra mea din Bucovina – Nu ai mai mancat branzoaice mai bune ca acestea

Pentru aluatul de brânzoaice aveți nevoie de 2 ouă, 100 g unt, 50 g zahăr vanilat, 50 g zahăr, 600 g făină, 250 ml de lapte, 3 g drojdie uscată, un vârf cuțit de sare, 4 ml esență de lămâie.

Pentru umplutură trebuie să folosiți 550 g brânză de vaci proaspătă, 75 g zahăr, 50 g zahăr vanilat, 1 ou + 1 albuș, 2 linguri griș, 50 g stafide, un vârf de cuțit de sare, 4 ml esență de lămâie.

Pentru uns brânzoiacele vă trebuie 1 gălbenuș și 1 linguriță lapte.

Mare atenție la modul în care preparați aluatul
Pentru un aluat reușit trebuie ca în primul rând toate ingredientele să fie la temperatura camerei.

Mai întâi, cernem 500 g de făină într-un bol, facem o adâncitură la mijloc și punem acolo drojdia cu o lingură de zahăr. După ce am încălzit laptele și am pus puțină drojdie, amestecând-o cu zahărul și puțină făină, pentru a forma maiaua, se acoperă bolul și se lasă drojdia să se dezvolte.

Într-un alt bol, se amestecă ouăle cu puțină sare, restul de zahăr plus cel vanilat, esența de lămâie și untul moale. Acest amestec se pune peste drojdia activată și se amestecă bine totul, adăugând, treptat și făina de pe margini și restul de lapte călduț.

Aluatul se frământă mai întâi în bol, apoi pe masa de bucutărie. Mare atenție, ca înainte de a frământa aluatul să presărați niște făină pe masă pentru a n use prinde aluatul. În momentul în care aluatul devine nelipicios, se acoperă și se lasă să crească la loc cald, până își dublează volumul. De obicei, pentru a crește este necesar aproximativ o oră.

Importantă este brânza folosită pentru umplutură
Brânza de vaci trebuie să fie foarte bine scursă, înainte să o folosiți. De asemenea, nu folosiți altfel de brânză deoarece riscați ca gustul să nu mai fie cel pe care vi-l amintiți din copilărie.

Într-un castron, amestecați brânza cu un ou, cu zahărul, cu zahărul vanilat, puneți și coaja rasă de lămâie, dar și un praf de sare.

La final se adaugă grișul și se amestecă. Ka final se adaugă stafidele, care în prealabilau fost hidratate.

Coacerea brânzoaicelor ca la bunica
Când aluatul este dospit, se împate în 12 părți. Se întinde fiecare parte de aluat în formă pătrată, se așază câte o lingură de umplutură la mijloc și se adună colțurile la centru, lipindu-le două câte două prin presare.

Se înțeapă ușor cu furculița pentru a se întrepătrunde colțurile și să fim siguri că nu se desfac în timpul coacerii .

Brânzoaicele se așază în tava tapetată cu hârtie de copt, la distanțe de cel puțin 2 cm unele față de altele.

Se mai lasă în tavă 15-20 de minute, să se mai dezvolte aluatul, apoi se ung cu ou amestecat cu lapte și se dă tava la cuptorul preîncălzit, pentru 35-40 de minute, la 180 de grade, sau până se rumenesc frumos la suprafață, iar aluatul este copt. Brânzoaicele ca la bunica se pudrează cu zahăr.